de Sebastian M. Ceolca

Nu voi intra nici in detaliile documentarului văzut deunazi, care arată o faţă a obscurului orăşel ce nu se pupă cu ficţiunea nicidecum, şi nici despre cartea lui Jay Anson n-am să vorbesc – pentru că n-am citit-o, deoarece nu o am. Cu atît mai puţin despre remake-ul din 2005, care rămîne destul de valabil. Şi e prima demonstraţie a lui Ryan Reynolds că ştie să joace.
O să spun doar că această capodoperă (din sfera hororrurilor cu minţi /case bîntuite, dar nu numai), excelează prin prestaţiile actoriceşti ale lui James Brolin (capul familiei Lutz) şi Rod Steiger, un preot care se întîmplă să facă subiectul unor prea bune intenţii, amestecate cu o invazie de muşte. În plus, rămîne cea mai tulburătoare parte, dintr-o franciză ce conţine vreo zece filme, în care soţii Lutz nu şi-au găsit niciodată un loc mai bun în a duce mai departe istoria defunctei familii Defoe.