Share

Scris şi regizat la trei mîini, extrem de goofy la exterior şi destul de inofensiv în interior, Turbo Kid e un sci-fi post apocaliptic care citează cu atîta energie filme cult şi b-movie-uri din anii 80, încît diversitatea referenţială de care dă dovada te face să-ţi aminteşti perpetuu filme pe care ţi le credeai demult uitate.

Sîngeroasa cursă cu bmx-ul, scaldată din belsug în muzica synth a celor de la La Matos şi într-un infinit gore, unde bucăţi de corp, intestine, căpăţîni pletoase, membre posterioare şi inferioare îţi zboară pe deasupra capului cu aceeaşi viteză cu care puştiul pedalează la bicicletă printr-e gunoaie toxice, îi favorizează lui Michael Ironside interpretarea unui villan ce trece lejer ca o rudă bună cu Vincent Klyn din Cyborg şi prezenţa unui badass-cowboy despre care ai putea crede (preţ de cîteva minute bune, cel puţin) că e fratele geamăn din Canada al lui Michael Fassbender.

Nici nu mai contează că filmul e mega-previzibil, că replicile le poţi intui cu uşurinţă chiar înainte de a fi rostite sau că prietenia dintre puştiul cu mănuşa generatoare de raze laser şi fratele lui Fassbender din Canada e cel puţin dubioasă, la pachet cu episoadele psihotice, repetate sîcâitor, ale unei fete cyborg excesiv de prietenoasă şi posesivă, implicit eventualul regret că David Hasselhoff nu face parte din distribuţie. Contează că e un film adorabil, o delicatesă pentru copilul din tine, mai ales dacă ai peste 35 de ani şi ai prins epoca de aur a casetelor video, a adevaratelor comics-uri şi a tehnologiei 80-iste.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*
Website