Share

de Sebastian M. Ceolca

Dacă tot a trebuit să ne despărţim de legendarul Gilbert Taylor, mi-a fost aproape imposibil să nu-mi aduc aminte de psychothriller-ul Repulsion, despre care San Francisco Chronicle titra sigur şi concret, la puţin timp după premieră, cu litere cît un sfert de pagină: “A wicked tale of madness and female paranoia”. În treacăt fie spus, acea atmosferă bîntuitoare şi claustrofobă din filmul lui Polanski, fără aportul directorului său de imagine, probabil nici nu ar fi existat. De fapt, doar protestul vehement al lui Taylor faţă de ambiţia regizorului de a utiliza lentile de unghi larg pentru gros-planul pe chipul actriţei Catherine Deneuve se concretizează, la un moment dat, într-una dintre cele mai memorabile scene din film.

Tot în treacă fie spus, celebra filmare panoramică a “cavalerilor din jurul mesei rotunde” din Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb (“Gentlmen, you can’t fight in here! This is the War Room!” – asta pentru că nu găsesc în fiecare zi prilejul de a-l cita pe unul dintre cele trei personaje interpretate de Peter Sellers!) nu ar fi fost decît un banal traveling circular dacă Taylor nu l-ar fi convins pe Kubrick că acea scenă are o asemenea forţă satirică încît nu poate fi filmată decît de la înălţime.

Directorul de imagine britanic a fost privit întodeauna ca un maestru al filmului alb-negru. Un “workaholic perfecţionist”, Taylor a explorat şi exploatat întodeauna potenţialul vizual al mediului alb-negru cu o asemenea forţa încît impresioneaza şi azi. În acest sens, mă întreb cît de bine ar mai fi putut arăta Vampyr (1932) dacă Carl Th. Dreyer şi Taylor ar fi fost contemporani în lucru, în acel moment crucial al “marilor schimbări”. En fin… aşa ceva nu s-a întîmplat, astfel încît rămîne doar un exerciţiu de imaginaţie. Pentru mine, cel puţin!… Prin Dr. Strangelove… şi A Hard Day’s Night (regia Richard Lester, 1964), Taylor îi dovedeşte lui Polanski, în ciuda divergenţelor avute pe platoul realizarii filmului Repulsion (orice s-ar spune, Taylor a fost întodeauna un “coşmar acceptat” al cineastilor cu care a obişnuit să lucreze!) că este omul cu care e musai să mai colaboreze. Din notoria muncă a celor doi mai ia naştere Cul-de-Sac (lansat în acelasi an cu Repulsion – 1965) şi The Tragedy of Macbeth (1971). Prin cel de-al doilea film, Taylor demonstrează, de asemenea, că poate crea atmosferă morbidă şi ameninţătoare şi într-un film color.

A fost o chestiune de timp, s-ar putea spune, pîna cînd Hitchcock avea să-i bată la uşă. Taylor semnează imaginea comediei-negre Frenzy, în 1972. Deşi unul dintre cei mai căutaţi specialişti ai regizorilor de filme horror şi thriller din epocă, în filmografia sa, de peste 70 de lucrări, se regăsesc opere de facturi diferite. De la clasice ale genului horror precum The Omen (1976) sau Dracula (1979), la Star Wars (1977) sau Flash Gordon (1980), Taylor a fost întrecut doar de nemărginita sa versatilitate. Se opreşte din activitate pe la mijlocul anilor ’90, dar nu înainte de a demonstra (înca o dată, dacă mai era nevoie!), prin The Bedroom Window (1986, regia Curtis Hanson), că a fost şi va ramîne un maestru al suspansului vizual.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*
Website