Share

de Sebastian M. Ceolca

În Raw, o tînără-boboc de la o școală veterinară din Franța e supusă la tot felul de cazne de către generația mai mare, din care face parte și sora ei. Toate bune și în regulă pînă aici – un film cu frății, ați putea lesne spune. Dar aia mică e pusă în fața unui borcan cu rinichi de iepure din care e obligată de condiția pe care o are în școală să guste. O asemenea provocare nu i-ar pune probleme dacă n-ar fi vegetariană – cel puțin în primul sfert al filmului, pîna cînd lucrurile o vor lua complet razna. Comportamente deviant-agresive încep să iasă la iveală, atît din partea ei cît și din partea soră-sii, oameni încep să moară, iar din ele să dispară mici bucăți din corp. În propriile lor guri. Scenele “gore” și “hard-core” (cu ghilimelele opționale), se desfășoară într-un cadru stilistic apropiat de horrorul american, însă cu nuanțele și set up-ul impus de acela european.

Debutul lui Julia Ducournau e o distracție de tip stomach-turning, care rezidă într-un șoc căutat, în ciuda elogiilor care curg neîncetat (de pildă, că se sustrage inteligent oricărui cliseu întîlnit în filmul de gen – deși îmi pare o variantă franțuzească ușor mai feroce la We Are What We Are), un film deja celebru datorită efectului pe care l-a avut asupra unei jurnaliste de la festivalul de film de la Toronto de anul trecut  (a leșinat în timpul proiecției) și un film supraapreciat. Sigur ca este un film de vizitat (considerînd și că autoare europene de film horror aproape că nu există – în lungmetraj, cel puțin), e palavragiu, plin de atitudini teatrale și funny, care se vede pe stomacul gol, în măsura în care aveți un grad de sensibilitate ridicat. Daca nu, întocmai subsemnatului, vă puteți mînca liniștiți pastele cu chiftele, în timp ce vă veți întreba retoric, la nivel social, dacă așa stau lucrurile într-o școală veterinară din Franța.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*
Website