Share
 headless-kid2
de Sebastian M. Ceolca
Intrucît am avut o perioadă în care am urmărit filme de gen într-un ritm care, la un moment dat, m-a amețit pîna și pe mine, mi-am zis să mai fac cîteva recomandari despre niste filme văzute în ultima vreme – asta pînă nu uit ce am de spus despre ele, la fel ca atunci cînd m-am urcat în autobuzul 383 și nu mai știam exact ce caut în el și unde trebuia să ajung.
 
The Wailing
Ca orice film corean care se respectă, aceasta superbitate a lui Na Hong-jin are mult peste două ore – durată în care văicăreli zgomotase și amuzante se propagă neîncetat într-un epic care își înțelege literalmente titlul. In afara faptului că te trimite cu gîndul la The Exorcist și The Shining, paranoia și ciudățeniile mitice își găsesc unul dintre cele mai bune locuri în care au fost pînă acum, alături de o imagine superbă și o linie narativa întortocheată. Apropo de poveste: pentru cine caută o logică sau un sens în narativitatea filmului ar fi bine s-o lase baltă înainte să înceapă. Nu a fost făcut pentru a fi înteles, ci, pur si simplu, pentru a fi asimilat, în toată splendoarea lui.

 
Dementia
Un thriller suficient de apăsător, care îți poate da senzația, cel puțin în prima jumatate, că-ți pune răbdarea la încercare. Insă interpretarea extraordinară a lui Gene Jones (într-un rol jucat în două chei) și twist-ul final face să merite așteptarea.
 
The Mind’s Eye
O nebunie cheap și gore, în spiritul celor realizate în anii 80, care te aruncă într-un talmeș-balmeș amuzant, ce mai și trage uneori cu ochiul, cam în același timp, cînd la Carpenter, cînd la DePalma, cînd la Cronenberg.

 
Ava’s Posseesion
Jordan Galland ne înștiințează că filmele cu posedari mai au încă un cuvînt de spus. De fapt, filmul privește în hohote de rîs un soi de mahmureala a posedaților pe termen lung. E distractiv și tenace. In plus, putem asista la începutul unei subspecii al acestui tip de horror, numită post-exorcism.  

 
Headless
Din cînd în cînd, în spațiul horrorului actual, mai apare cîte un film care pare să fie regizat de cineva supărat pe orice a existat înaintea lui, în sfera genului. Un bun exemplu este acest Headless, care încalcă pînă și barierele hardcore-ului extrem, într-un tur de forța cel puțin șocant, care te poate face să te întrebi pînă unde poți merge cu filmul horror. Aceasta recomandare vine la pachet cu avertizarea că acest film poate neliniști și cei mai mari fani ai acestui tip de cinema, la fel cum îi poate surprinde total pe eventualii selecționeri ai festivalurilor de filme de gen. Headless nu este pentru oricine.

  
 
Don’t Breathe
Absolut ireproșabil acest nou film al lui Fede Alvarez, parte heist-movie, parte home-invasion, în care scenariul deține o execuție matematică, unde nici măcar o secunda nu este belită aiurea și nimic nu este lăsat la întîmplare. Dacă ești în căutarea unui film care să te țină cu sufletul la gură din prima secundă pîna în ultima, Don’t Breathe (unul dintre cele mai bune thriller-uri de pe ecranele noastre, de foarte-foarte mulți ani) este o alegere mai mult decît inspirată.

 
Zombie Cats from Mars
Despre acest b-movie delicios de prostuț, în care pisici extraterestre invadează Pamântul, o să spun doar atît: Daca Ed Wood ar mai fi trait, cu siguranta l-ar fi facut el.

 
I Am Not A Serial Killer
Acest remarcabil mash-up de horror-SF, dramă, comedie neagră și filme cu adolescenți tulburați, are toate șansele să devină unul dintre cele mai bune filme ale anului. Cel puțin eu îl văd deja ca pe un instant film cult. In plus, execuția regizorală e genială în contextul narativ dat, iar performanțele tînărului Max Records și a veteranului Christopher Lloyd (cu siguranță, în cea mai bună interpretare a carierei lui) sunt pe cît de uimitoare, pe atît de inubliabile.
 
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*
Website