In prima (mea) zi de TIFF 2015 am fost tratata cu delicatese germane. Specialitatea zilei: torturile, insiropate in sange inchegat si glazurate cu superglue.

Prima mostra a avenit din partea austriacilor, mai exact din partea lui Frau Seidl, Ulrich Seidl, sotul, fiind producator, si se numeste – Ich Seh, Ich Seh (in original) si GoodNight Mommy in traducere.
E vorba de un thriller psihologic cu doi Kinderi blonzi trasi la xerox care devin din ce in ce mai iritati de faptul ca mama lor, proaspat iesita din spital dupa o operatie care i-a lasat fata plina de bandaje, se comporta cum n-a mai facut-o pana acum, asa ca ajung la o concluzie logica: nu e mama lor, nu-i asa?
Nu va spun spilul, din pacate previzibil, ci va spun ca pana se ajunge la el trecem prin ceva momente de confuzie si cei mai sensibili se oripileaza la vederea unor torturi rafinate care implica superglue si forfecute. Plus ca Kinderii malefici au fost dintotdeauna slabiciunea mea.

A doua portie de tortura te baga si mai tare in psihoza dupa ce te-a atras cu titlul: German Angst, si e un triptic ultra-violent, regizat de 3 cineasti, mai mult sau mai putin cunoscuti. Vedeta e Jorg Buttgereit (Nekromantik, aflat in topul nostru necrofil,) care iese de la naftalina dupa vreo 20 ani, din pacate singurul care nu a fost prezent la proiectie si Q&A. Povestea din spatele Spaimelor Nemtesti e interesanta: doi dintre regizori s-au cunoscut acum 3 ani la Cluj, cand au venit cu alte filme – Kosakowski cu Zero Killed si Marschall cu Masks , s-au imprietenit si si-au propus sa resuciteze horrorul nemtesc, mort, dupa spusele lor, de prin anii 30.
Toate cele trei mediu-metraje au o doza crescuta de violenta, si un aer amatoricesc care le ofera un sarm aparte.  Toate trei au avut acelasi director de imagine iar cateva secventa au trase pe super 8. Regizorii nu-s fani ai digitalului asa ca au incercat pe cat posibil sa evite efectele speciale pe calculator.  Violenta nu e gratuita, fiecare film avand cate un substrat social, tragandu-ne de maneca legat de rasismul impotriva emigrantilor sau de molestarea minorilor. In cel regizat de Jorg, avem tot o minora, dar spre deosebire de copiii din Goodnight Mommy, aici tortura nu se aplica cu forfecuta ci direct cu foarfeca de gradina. In filmul lui Kosakowski, rolurile se inverseaza si calaul devine victima, iar avand in vedera e ca vorba de niste bully ordinari, avem o satisfactie cand simt pe pielea lor ce inseamna chinul si tortura. Cel de-al treilea e mai complex si confuzant, cel putin la nivel de scenariu, avand in prim plan un barbat obsedat de o femeie pe care a cunoscut-o intr-un sex club. Bonus: tentacule.

Din pacate filmele domnului si doamnei Seidl au fost programate cam la aceeasi ora, asa ca am chiulit de la IM KELLER (In Pivnita), a treia tortura din programul de azi, urmand sa-mi fac temele la urmatoare proiectie.

Al doilea regret al zilei este ca n-am ajuns sa revad filmul Tras el Cristal (In a Glass Cage) unul dintre cele mai socante filme din cinematografie, mai ales ca regizorul (Vilaronga) era prezent in sala. Nu e un film nemtesc, dar este despre un doctor nazist care tortura tineri, si care traieste acum intr-o cusca de sticla. Fanii adevarati ai genului stiu cu siguranta despre ce e vorba.